Peste mult timp de acum incolo, copii copiilor nostri ne vor injura si vor arunca blesteme grele asupra mormintelor noastre spunand ca ei sunt saraci si marginalizati din cauza incapacitati noastre de adaptare la capitalism, la economia de piata si la mondenism. Vor avea dreptate, caci, poate pana la ei genele noastre primitive, pline de naturalete, salbatice si revoltate se vor pierde in oceanul ADN al impercheri, privandui astfel de perspectiva revoltatoare si colorata a stramosilor.
Pe nepotii nostri nu o sa ii incalzeasca de nici un fel gandul ca am stat neclintiti, vesnic visatori si neingenuncheati pe baricadele rezistentei spirituale, mereu la limita dintre realitate si psihedelic. Ei vor simti rezultatul luptei cu morile de vant ale ultimilor cavaleri schizofrenici, neclintiti ca faleza si coliniari cu universul in ultima infruntare cu artificialul sistem de subjugare si ingradire.
Privim solitudinea monlitica a asezari noastre strategice cu ochii observatorului neutru vad rasfrangerea aplicata comform legilor socio-fizice, si blamarea futuristica a nepotilor care iau rolul de procuror, judecator si calau ne condamna la uitare aruncand pe umerii nostri de Atlas destinul lor tragic.
Iata de ce suntem regii fara urmas ai rezistentei antifals, intotdeauna pe tron si totusi in linia intai, intotdeauna sub asediu. Nu se pune problema abandonului sau a schimbari de echipa chiar daca o sa fim privati de bucuria transmiteri ideologiei noastre mai departe.
o la revedere placuta
28 noiembrie 2009, aparent, ziua in care-am scris primu’ post pe blogu asta de cacat. La multi ani! Ma gandeam sa scriu un post da’ nu-l mai scriu, pula mea, scriu altu’. Il scriu pe asta in schimb ca e 12 si sunt treaz. De fapt e Unufaradouazeci si am o problema. Vreau sa stiti ca nu va sunt prieten. Nu ma mai salutati pe strada, sau macar, prezentati-va inainte. Sunt constient de notorietatea miscarii da’ e destul de dubios sa fii salutat de persoane necunoscute. Si nici macar nu-s de treaba… Ma chinui sa va fut in gura pe oriunde va prind si cu toate astea, tot intalnesc oameni care cred c-ar fi ok sa arunce un salut ca sa stau eu sa ma gandesc de unde dracu ma stii, cine sloboz esti si de ce te-as saluta inapoi. Ma rog, sa revenim la ale noastre. Salut Florentin!